Pentru multe case de români — și, în general, de pe tot globul — bradul împodobit, cu steaua călăuzitoare în vârf, este unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului.
Văzui deunăzi un video în care Dana Budeanu miștocărea bărbații care împodobesc bradul. Bărbați care, prin definiție — probabil una de-ale ei — ar trebui să fie un pic mai frumoși ca dracu’, să cioplească trunchiuri de copaci cu barda, să-și bea cafeaua scurtă și fără zahăr, să bea vodcă și să miroasă a pericol.
Ei bine, eu sunt unul dintre ăia care ar împodobi bradul. Nu în familie, purtând toți pulovere matchie — cu reni, ci pur și simplu așa, pentru că n-aș avea încredere să las pe altcineva s-o facă. Trăim vremuri în care nu mai poți avea încredere nici măcar în tine, darămite în cei apropiați.
Și ajung, practic, la ce „ne doare”. Voi ați văzut cum arată majoritatea brazilor împodobiți? Am înțeles că e la modă să pui funde uriașe în vârf. Eu am văzut unii plini de funde — mai mici, ce-i drept — ori sufocați în rotocoalele alea de beteală. Cu luminițe care s-ar potrivi mai bine ca fundal pe piesa maestrului KRS-One, Sound of the Police, decât în bradul din sufragerie. Ai impresia că biata arătare o să te aresteze. Și-o să-ți dea control judiciar.
Arătare care fie a aterizat în casă cu mult înainte de Crăciun și, pe finalul sărbătorilor, se metamorfozează într-o salcie pletoasă, fie e „de-a pururea verde” — ca-n O, brad frumos — pentru că e, de fapt, un băț din plastic, poreclit brad. Pe care l-ai putea lăsa îmbrăcat în straiele de sărbătoare și să-l tupilezi în debara până la anul. Doar scoți iepurașul de paște în sincron cu supermarketurile – care bagă deja marfă pentru sărbătoarea cealaltă, să-i faci loc. Și la anul o să-l faci la fel de urât, dar te mai chinui o dată.
Cum eu, vorba poetului național, “mai am un singur dor“… dacă aș mai face vreodată brad, l-aș lua musai în ghiveci. Cum detest bățul din plastic, n-aș putea nici să încurajez tăierea unui brad pentru un moft — până la urmă, dincolo de simbolistică — de câteva zile. Care va ajunge aruncat la tomberon, direct de pe geam. Că am văzut și așa ceva.
Bradul în ghiveci trebuie, desigur, ținut la frig. Dar, mergând pe firul poveștii, să zicem că aș avea ori o terasă, ori aș fi din București. Și l-aș împodobi, tăticule. Cu felii uscate de portocală, cu scorțișoară, cu globuri din sticlă, îngerași din stambă și lemn, numai din astea. Să-ți dea de te julește la suflet. Să simți sărbătoarea. Cum era odată.
