
Parlamentul a dat ieri în clocot: am avut o moțiune de cenzură mare. Și una mică, dedicată doamnei Buzoianu. Cea din urmă a trecut, doamna Buzoianu n-a plecat — pentru că moțiunile individuale sunt, legal vorbind, facultative, mai ales la USR — și l-am văzut pe domnul Zamfir, din PSD, la prezidiu, făcând o paralelă între doamna Buzoianu și Dorel.
Dorel care – ne spunea domnul Zamfir –, spre deosebire de doamna ministru, a fost un neisprăvit, dar simpatic în felul lui și, mai ales, nonconflictual.
Bun. Ce nu înțeleg eu din toată povestea asta e următorul lucru: cum vrea să arate câte un cetățean în spațiul public că o arde doct, că le are pe vorbe la el, ajunge inevitabil la paralela cu Dorel. „Doreleee, i-a mai fă, bă câhhhh!” — culmea rafinamentului discursiv. Dar de ce Dorel?
Dorel a fost un personaj: neîndemânatic, chiar nătâng, din reclamele la o băutură spirtoasă. Producătorul i-a spus coniac (cognac), dar apelativul pare ușor exagerat. Decât că, să revin, din patru sau cinci reclame câte or fi, în două Dorel e complet Dorel — așa cum s-a încetățenit termenul în spațiul public. Doar că în alte două, Dorel e colegul din echipă care e prost, dar muncește. Iar competenții stau pe margine, la un pahar de spirtoasă, și dau indicații. Cine muncește, firește, greșește. Că are de unde.
Există însă și o reclamă în care Dorel își ia revanșa pe bune. Îi scoate pe toți din container – cu un truc – că avea o treabă cu o tipă. Dacă e și ultima, situația se închide rotund, aproape izbăvitor. Doar că nu. Dorel a rămas Dorel. Și odată cu el reflexul nostru de a-l folosi drept etalon universal al prostiei comode. Un clișeu la îndemână, bun de aruncat din poignet. Ruda săracă a lui Bulă.
Plus că, revenind la oile noastre, ce s-a întâmplat la Min. Mediului, împingând lucrurile – dar foarte puțin, cum spunea Heath Ledger în rolul lui Joker: “all it takes is a little push” – e caz de siguranță națională. Care ar necesita o discuție foarte serioasă, nu șușanele parlamentare. Eh, poate la alții. Noi ăștia suntem. Atât avem. Atât putem. Să ne uităm mai bine la Dorel