Pare că, după tranziția anevoioasă a anilor ’90, am ajuns o societate împărțită în două: progresiști cu idealuri universale – înțelese prost – și naționaliști de mucava, care nu înțeleg nici ei foarte bine pe felia lor ce înseamnă patriotismul, dar știu că trebuie să strige la ocazii: „Sus, patria!”. Și totuși, încă mai există unii dintre noi – cei care alcătuiesc ce a mai rămas din România normală. Cu modern și tradițional. Și când e tradițional… apăi să te ții, tăticule! Ai urs, ai untdelemn (bunica îl recomanda uneori și drept oloi), ai bulz, piroști… și câte și mai câte. Te-ai teleportat instant într-o altă lume.
E foarte rău că nu avem încă educație sexuală în școli. Am fi putut să ne dorim pentru cei mici ore despre igiena personală. Iar pentru adolescente, sesiuni de consiliere. Să se protejeze de șmecherii care le promit că, sub masca golanului de cartier, se ascunde băiatul grijuliu, cu siguranța afectivă – sau financiară – pe care nu au avut-o acasă. Doar că – la fel ca în basmul cu prințul prefăcut în broască – are nevoie de ele ca să-l transforme. Dar, mă rog, educația sexuală ne doare mai întâi. E foarte rău și că un nene agitat din partea minorităților parlamentare – pe numele lui, Vexler – a rupt o hârtie xeroxată cu chipurile lui Mihai Eminescu, Nicolae Iorga și ale altor mari ai României, pusă ostentativ în fața sa.
Și treci peste toate acestea, măcar pentru o clipă, și descoperi lucruri cu adevărat mișto, care compun România adevărată. În seara asta am văzut Ursul de la Dărmănești: un alai de oameni cu urători, tobe și costume de urs. Nu împingea nimeni celebra boxă cu colinde – apropo de băieții care, în perioada asta, trec printre blocuri să mai câștige un ban, cu care să iasă din sărbători. A fost altceva. Autenticul ăla pe care o să-l pierdem dacă ne mai cățăim mult unii pe alții. N-are cum să nu-ți placă.
M-am abținut, eroic, să n-o dau în Traian Băsescu 2004, cu lacrimi și „dragă, Stolo”. M-ar fi luat toți drept patetic, dramoletar, ipocrit. Chiar dacă nu eram. M-a dus, fără nicio logică – dar antilogica asta mi-a dat de m-a julit la suflet – la copilărie, când mergeam la bunicii din partea mamei și trebuia să ne întoarcem dimineața, pe rouă, pe răcoare, pe o cărare de sat de la munte, până la stația de autobuz de la șosea. Eu morocănos, mama grăbită să ajungă la servici(u). Ce vremuri…
ps: Mai important decât hârtia xeroxată pe care a rupt-o Vexler – nici nu cred că a văzut bine ce conținea – mi s-ar părea motivul pentru care a pus umărul oastea binelui – recte: PSD, PNL, USR și UDMR – să-i treacă nenorocirea de lege. Și cum a ajuns parlamentar. Mă rog, parlamentară e și doamna Șoșoacă. La un moment dat parlamentar era și un nene mecanic…
